Agricultura

INFORMARE

privind măsurile de mediu şi climă aplicate în anul 2016 pe terenurile agricole

Începând cu anul 2007, România a beneficiat de sprijin în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) a UE pentru dezvoltarea rurală, cu scopul creşterii competitivităţii sectorului agro-alimentar şi forestier, diversificarea activităţilor în spaţiul rural şi scăderea dependenţei populaţiei de activităţile agricole, precum şi pentru îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului rural.

Astfel, în România a fost implementată începând cu anul 2007 Măsura 211 – zona montană defavorizată, iar incepând cu anul 2008 au fost implementate Măsura 212 – zone defavorizate (altele decât zona montană şi Măsura 214 – agro-mediu. Prin aceste măsuri s-a asigurat atât compensarea utilizatorilor de terenuri agricole situate în zone unde activităţile agricole sunt afectate de condiţii naturale nefavorabile, dar şi compensarea pierderilor de venituri şi a cheltuielilor suplimentare înregistrate de fermierii care adoptă în mod voluntar practici agricole extensive, cu impact redus asupra mediului, în scopul menţinerii valorii de mediu ridicate a terenurilor agricole (protecţia biodiversităţii, protecţia apei, protecţia solului, reducerea emisiilor poluante şi adaptarea la efectele schimbărilor climatice).

Pentru perioada de programare 2014-2020 s-a pus un accent deosebit pe promovarea utilizării eficiente a resurselor, precum şi pe creșterea inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii în agricultură și zonele rurale, în concordanță cu obiectivele stabilite prin Strategia Europa 2020. Unul din instrumentele puse la dispoziţia Statelor Membre pentru atingerea acestor obiective este noul pachet de măsuri de mediu şi climă ale PNDR 2014-2020, adresate practicilor de agro-mediu şi climă (Măsura 10), agriculturii ecologice (Măsura 11) şi zonelor care se confruntă cu constrângeri naturale (Măsura 13), aceastea fiind implementate în România începând cu anul 2015.

În contextul aprobării cadrului legislativ aplicabil măsurilor de mediu şi climă în anul 2016, precum şi în urma lansării campaniei de depunere a cererilor unice de plată pentur acest an, este necesară asigurarea informării tuturor utilizatorilor de terenuri agricole situate în zonele eligibile pentru măsurile de mediu şi climă ale PNDR cu privire la posibilitatea deschiderii unor angajamente, condiţiile de eligibilitate şi cerinţele specifice aplicabile în cadrul acestor angajamente, standardele aplicabile (eco-condiţionalitate – GAEC şi SMR, cerinţe minime privind utilizarea îngrăşămintelor şi substanţelor de protecţie a plantelor, activitatea minimă şi încadrarea în categoria fermierilor activi), dar şi la nivelul plăţilor acordate în cadrul fiecărui tip de angajament. Cu scopul asigurării tuturor informaţiilor necesare pentur deschiderea unor noi angajamente în anul 2016, dar şi pentru depunerea cererilor de plată în cadrul angajamentelor încheiate pe parcursul anilor precedenţi care se află în derulare în acest an, la nivelul DGDR – AM PNDR au fost elaborate următoarele documente:

ü  Ghidul Informativ pentru beneficiarii măsurilor de mediu și climă ale Programului Național De Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020,

ü  lista zonelor eligibile pentru măsurile de mediu și climă ale PNDR 2014–2020,

ü  broșura „Specii de plante indicatoare pentru pajiștile cu valoare naturală ridicată”,

ü  broșura „Specii de plante utilizate ca indicatori de management al pajiștilor”.

Cele 2 broşuri sunt adresate atât beneficiarilor plăţilor de agro-mediu, utilizatori de pajişti permanente situate în zonele cu înaltă valoare naturală sau în zonele importante pentru speciile sălbatice de păsări şi fluturi, cât şi funcţionarilor din cadrul instituţiilor implicate în implementarea măsurilor de mediu şi climă (APIA şi AFIR) care verifică respectarea cerinţelor prevăzute de această măsură a PNDR 2014-2020.

Astfel, broşura conţinând speciile de plante indicatoare pentru pajiştile cu valoare naturală ridicată, vine în sprijinul utilizatorilor de pajişti permanente cu scopul evaluării valorii de mediu a acestor suprafeţe, dar şi cu scopul stabilirii oportunităţii deschiderii unor angajamente de agro-mediu şi climă pe suprafeţele de pajişti deţinute. În această broşură este prezentat succint conceptul de înaltă valoare naturală a terenurilor agricole, precum şi o descriere a tipurilor de habitate de pajişti din perspectiva diversităţii floristice. Broşura cuprinde şi informaţii referitoare la descrierea, distribuţia (în funcţie de condiţiile de relief şi climă) şi specificitatea unor specii comune de plante, din perspectiva valorii de mediu pe care acestea o indică.

Broşura conţinând speciile de plante utilizate ca indicatori de management al pajiștilor, asigură atât sprijinul pentru beneficiarii măsurilor de mediu şi climă pentru realizarea unei auto-evaluari a gradului în care practicile agricole adoptate în cadrul fermei răspund obiectivelor de mediu urmărite, cât şi sprijinirea funcţionarilor din cadrul instituţiilor implicate în verificarea respectării angajamentelor deschise în cadrul acestor măsuri să valideze prin metode alternative orientate către rezultat constatările rezultate în cadrul controalelor efectuate pe teren. Pentru aceasta, broşura conţine o descriere succintă a conceptului de înaltă valoare naturală, dar şi o prezentare a speciilor care pot fi utilizate ca indicatori pentur stabilirea tipului de management aplicat pe pajiştile permanente, cu accent pe descrierea speciilor, distribuţia în funcţie de condiţiile de relief şi climă, dar şi pe toleranţa acestora la diferite moduri de management (cosit, păşunat, utilizarea îngrăşămintelor sau a amendamentelor, specificitatea pe terenuri utilizate intensiv sau extensiv, etc.).

Sursa: www.pndr.ro

Ghidul_informativ_pentru_beneficiarii_masurilor_de_mediu_si_clima_PNDR_2014_2020

Ghid-informativ-MMC-zone-eligibile

Brosura_Specii_de_plante_indicatoare_pentru_pajistile_cu_valoare_naturala_ridicata

Brosura_Specii_de_plante_utilizate_ca_indicatori_de_management_al_pajiytilor